„Într-o lume în care violenţa e tot mai prezentă, în varii forme, în care chiar şi poezia, uneori, pare să fie una dintre ele, Alexandru Cosmescu face loc în paginile volumului său blândeţii – la care se adaugă liniştea, frumuseţea, generozitatea («rostesc numele altora înainte de somn şi vreau să fie totul în regulă cu ei»), expresia a tot ceea ce e pur şi simplu prietenos («prietenos/ lucrurile din jur sunt mici şi frumoase şi mute»). Se întorc lucrurile astea în poezie, readuse de un personaj straniu, cel al cărţii de faţă, de-o puritate salingeriană, apropiată şi de cea a prinţului Mâşkin, dar şi de-o exigenţă de sine asemănătoare doar cu aceea a dandy-lor de altădată, care îşi doreau o viaţă fără greşeală: «să trăieşti şi să mori în faţa unei oglinzi» era deviza lor. Versiunea din Un spaţiu blând, care mă primeşte cum m-ar îmbrăţişa: «vreau ca viaţa mea să/ fie un scenariu din care/ nu schimbi// […] nimic ce să tai/ ca şi cum ai porni camera/ ai lăsa-o 2 ore şi/ totul ar fi perfect».” (Simona Popescu)
